Familia Henter din Sântionlunca a construit conacul la începutul secolului al XVIII-lea în stil baroc-renascentist, probabil pe locul unei clădiri legate de familia Hadnagy.
În secolul al XVIII-lea, aici au trăit seniorul Ádám Henter împreună cu soția sa, Krisztina Sármasági. Fiul lor – cel care a obținut titlul nobiliar –, juniorul Ádám Henter (1714-1781) s-a născut aici, iar după masacrul de la Siculeni a devenit judele suprem regal al Scaunului Ciuc. Împreună cu soția sa, Borbála Nagy din Petecu, este amintit ca fiind patronul localității, deoarece a contribuit în mod semnificativ la reconstrucția bisericii. Următorul membru al familiei a fost baronul Antal Henter (1748-1824), șambelan imperial-regal, judele suprem regal al Scaunului secuiesc Odorhei, a cărui soție a fost contesa Anna Haller. Dintre cei șase copii ai lor, József Henter (1791-1867) a fost ultimul moștenitor bărbătesc al familiei. Odată cu moartea lui, descendența familiei Henter, care devenise baronică în 1754, s-a stins. József Henter, cunoscut pentru filantropia sa, mecenantul teatrului și al muzeelor, deși a locuit în Călimănești, a fost înmormântat în cripta familiei din Sântimbru. În testamentul său, a lăsat o sumă substanțială pentru construcția turnului bisericii din Sântimbru. Singurul său moștenitor a fost fiica sa adoptivă – baroana Irén Szentkereszti de Zagon.
Scurt istoric
Conacul din Sântimbru a fost scena multor evenimente istorice de-a lungul secolelor. Dintre acestea cele mai remarcabile sunt legate de apărarea granițelor secuiești: după masacrul de la Siculeni, conducătorii intimidați din Ciucul de Sus au depus jurământul în casa lui Henter Ádám. Pentru rolul său în organizarea frontierei, în luna aprilie a anului 1765, Henter Ádám este numit judecător regal al Ciucului. Orban Balázs a remarcat că membrii familiei Henter erau catolici devotați, care nu se temeau să răspândescă credința lor, chiar și cu forța. În 1725 au confiscat biserica unitariană de la Sântion, apoi peste o jumătate de secol, pe cea din Bordoșiu, cât și toate bunurile acestor unitarieni. În 1777, Biserica din Sântimbru s-a renovat prin contribuția semnificativă a baronului Henter Ádám, pe atunci patronul orașului. (Cu câțiva ani mai târziu, acesta a fost înmormântat în capela Sf. Iosif al Bisericii, monumentul său funerar, sculptat, poate fi văzut și astăzi). Între cele două Războaie Mondiale, conacul aflat în partea de sud a satului a fost vândut Bisericii Catolice. Kovács Balázs, preot paroh-protopop a renovat și a extins clădirea, apoi s-au amenajat școala confesională și centrul comunitar. În 1948, școala a fost naționalizată, dar încă o vreme clasele școlare inferioare și atelierele școlare au funcționat tot în incinta conacului.
Perioada după naționalizare
Deteriorarea clădirii – asemănător cu alte conace nobile și aristocratice -a început când conacul a fost preluat de Cooperativa Agricolă de Stat. Subsolurile s-au utilizat pentru depozitara cartofilor, a îngrășămintelor și a substanțelor chimice, iar curtea conacului s-a parcelat în vederea construirii de case familiale. Noii proprietari nu au efectuat lucrări de renovare asupra conacului, astfel starea acestuia s-a degradat treptat, apoi elementele de lemn au fost atacate de ciuperci. După 1990, conacul a fost restituit Bisericii Catolice din Sântimbru. Din 1992 este înscris și în lista oficială a monumentelor istorice din județul Hargita.
După efectuarea de studii arheologice și biologice profesionale a ajuns pe lista Ministerului Culturii cu privire la monumentele care necesită restaurare. Între anii 1997-1999, Consiliul Național al Monumentelor Istorice a alocat sute de milioane de lei ca ajutor de urgență pentru efectuarea celor mai importante intervenții. Între timp, conducerea parohiei locale a semnat un contract preliminar cu o companie din Ungaria, care, în conacul renovat, urma să deschidă un centru turistic. Conform contractului, acoperișul cu lemne atacate de ciuperci s-a demolat sub îndrumarea profesioniștilor de la Muzeul din Miercurea Ciuc. Din cauza costurilor mari de restaurare, compania din Ungaria a renunțat la intențiile sale și a părăsit clădirea fără acoperiș. Ulterior, conacul a fost achiziționat de o societate contractantă din Miercurea Ciuc și astfel intrând în posesia unei societăți cu răspundere limitată, orientată spre profit, a fost șters de pe lista Consiliului Național al Monumentelor Istorice. Se pare că degradarea conacului este ireversibilă.
Aspecte de istoria artei
În fața clădirii se află un pridvor deschis, susținut de stâlpi. Stâlpii de piatră ale pridvorului sunt ornate cu sculpturi de frunze de acant și ghirlande de flori cu trei petale, care îi oferă un aspect renascentist. Conacul are un acoperiș în două ape, învelit cu șindrilă – răspândit în Transilvania la sfârșitul sec. XVII – deasupra pridvorului, pe frontispiciul triunghiular se observă blazonul familiei Henter – un cocor cu gâtul străpuns de o săgeată care stă cu un picior pe coroană.
Történeti áttekintés
A csíkszentimrei udvarház számos történelmi esemény színhelye volt az évszázadok során. Ezek közül kiemelkedő a székely határőrség megszervezéséhez fűződő: a madéfalvi vérfürdő után a megfélemlített alcsíki főemberek báró Henter Ádám házánál tették le az esküt. A határőrség megszervezésében játszott szerepéért 1765 áprilisában Henter Ádámot csíki főkirálybírónak nevezik ki. Orbán Balázs is feljegyezte a Henterekről, hogy buzgó katolikusok voltak, akik attól sem rettentek vissza, hogy erőszakkal terjesszék hitüket. 1725-ben a szentiváni, majd fél évszázad múlva a Kis-Küküllő menti bordosi unitáriusoktól vették el templomukat, annak minden ingó javaival. A Henterek és csíkszentimrei udvarházuk br. Henter Ádám 1777-ben a település patrónusaként jelentős adományokkal járult hozzá a csíkszentimrei templom javításához. (Néhány évvel később a templom Szent József kápolnájában temették el, ahol az 1781-ben faragott címeres sírköve ma is látható.)
A két világháború közötti időszakban a falu déli kijáratánál található udvarház a helyi római katolikus egyház tulajdonába került vásárlás útján. Kovács Balázs esperes-plébános az épületet renováltatta és bővíttette, majd felekezeti iskolát és művelődési házat rendeztek be abban. 1948-ban a felekezeti iskolát államosították, de egy ideig még ott működtek az iskola alsóbb osztályai és az iskola műhelye.
Államosítást követő időszak
Az épület kálváriája – más hasonló nemesi és főúri kúriákhoz hasonlóan – az állami gazdaság tulajdonába való kerülésével kezdődött. A pincéket krumpli, műtrágya és vegyszer raktározására használták, az udvar területét felparcellázták családi házak építése céljából. Az egykori udvarházat új gazdái nem javították, állaga fokozatosan romlott, majd az épület faanyagát gomba támadta meg.
1990 után a kúria visszakerült a csíkszentimrei katolikus egyházközség tulajdonába. 1992-től Hargita megye műemlékeinek hivatalos jegyzékében is számon tartják. Szakszerű régészeti és biológiai felmérések elvégzése után felkerült a Kulturális Minisztérium műemlékek helyreállítását szorgalmazó listájára. 1997 és 1999 között a Műemlékvédelmi Igazgatóság több százmillió lejt utalt ki gyorssegélyként a legszükségesebb beavatkozások elvégzésének céljából. A helyi egyházközség vezetősége időközben előzetes szerződést kötött egy magyarországi céggel, amely a felújított kúriában turisztikai központot kívánt létrehozni. A megállapodás szerint a meggombásodott tetőszerkezetet a csíkszeredai múzeum szakembereinek irányításával lebontották. Feltehetően a restaurálás magas költségei miatt a magyarországi cég tulajdonosa elállt szándékától, magára hagyva a fedél nélküli épületet. Ezt követően az anyaországi vállalkozótól egy csíki cég tulajdonába került az udvarház, s mint profitorientált kft. kezelésébe átment műemléképület lekerült a Műemlékvédelmi Igazgatóság által támogatottak listájáról. Úgy tűnik, hogy a kúria pusztulása visszafordíthatatlan.
Művészettörténeti vonatkozások
Az akkor felelhető legjobb mesterekkel építették. A kúriát – alaprajzát tekintve – a XVIII. századi székelyföldi udvarházak közé sorolhatjuk. A téglalap alaprajzi elrendezés a népi építészet hatására utal. Az udvarház, amelynek pitvara alá van pincézve, több helyiségből, ebédlőből hálószobákból, konyhából és mellékhelyiségekből állt. Az épület előtt oszlopokon nyugvó, nyitott tornác helyezkedik el. Ennek kőoszlopait faragott akantuszlevelek, háromszirmú, nyitott virágfüzérek díszítik, amelyek reneszánsz hatást mutatnak. A kúria tetőzete – a XVII. század végén Erdélyben is elterjedt – zsindellyel borított, megtört felületű nyeregtető. A tornác feletti, háromszög formájú oromzaton a Henterek – nyakán átlőtt, karmai közt kavicsot tartó darut ábrázoló – címere látható.
Historical overview
Over the centuries, the manor of Sântimbru was the scene of many historic events. The main scenes relate to the organization of the Szekler border guards : after the Massacre at Madéfalva (Siculeni), the intimidated rulers of Alcsík (Ciucul de Jos) took the oath in the house of baron Henter Ádám. In April of 1765, Henter Ádám is named Chief Judge of Ciuc as reward of his role in organizing the Szekler border guards. Orbán Balázs also noted about the Henters that they were devout Catholics, who were not afraid of spreading their faith by force. In 1725, they took the church and the whole estate from the Unitarians of Szentiván and after a half-century, from those along the Târnava Mică River. In 1777, the Henter family and expecially the baron Henter Ádám, as the patron of the settlement, contributed a significant donation for the improvement of the church of Sântimbru. (A few years later, he was buried in this church, in St Joseph’s Chapel, where his tombstone, carved in 1781, is still visible today ).
Between the two World Wars, the manor located in the southern exit of the village was purchased by the local Roman Catholic Church. The dean and vicar, Kovács Balázs, has ordered the renovation and the expansion of the building, which was then transformed into a religious school and a cultural center. In 1948, the religious school was natiolized, but for a while the building still housed the lower classes and the workshops of the school.
Period after nationalization
The calvary of the building – like in the case of other noble and aristocration manors – started when the estate became the property of state’s economy. The cellars were used as storage rooms for potatoes, fertilizer and chemicals, the courtyad was parceled for the purpose of constructing family houses. The new owners of the estate did not improve the manor, therefore its state has gradually deteriorated and the building’s walls were attacked by fungi.
After the year of 1990, the manor was returned into the property of the Catholic Church of Sântimbru. Since 1992, it is included in the category of Historic monuments in Harghita County. After professional archaeological and biological examinations, the manor was listed in the register of the Ministry of Culture regarding the restoration of historical monuments. Within the period of 1997-1999, the Directorate of Cultural Heritage has allocated hundreds of millions of lei for the purpose of carrying out the most necessary interventions. In the meantime, the local parish concluded a preliminary contract with a Hungarian company that wanted to create a tourist center in the restored mansion. Under the agreement, the deteriorated roof was demolished with the guidance of the professionals of the Museum of Miercurea Ciuc. Probably due to the high cost of restoration, the Hungarian company that stopped the intentions, leaving the building without a roof. Subsequently the manor entered into the property of a contractor from Miercurea Ciuc, and as a building managed by a profit -oriented ltd., the manor was removed from the list of Historical Monuments supported by the Directorate of Cultural Heritage. It seems that the manor’s process of decay is irreversible.
Art historical aspects
Its stone pillars are decorated with carved acanthus leaves and open garlands, which reflect a Renaissance influence. The manor has broken gable roof, covered with shingles – spread in Transylvania at the end of the XVIIth century. Above the porch, on the triangle-shaped gable there is the coat of arms of the Henter family – a stabbed crane with gravel in its claws.
