Antecesorul castelului de azi a fost atestată în documente prima dată în 1773. Inventarul din acest an al moşiilor familiei Benkő din Arcuş, menţionează două conacuri aparţinând familiei. Una dintre ele a fost construită din piatră, şi era situată în partea de jos a satului (pe această proprietate se afla şi o moară). Înainte de 1823 conacul a trecut în posesia familiei Daniel din Vârghiş. Inventarul din 1829 despre posesiile lui Elek Daniel (1783–1848) descrie conacul din Arcuş ca o clădire fără etaj, care cuprindea şapte încăperi, la vest şi la nord fiind delimitată de câte-o prispă. În ambianţa clădirii principale se găsea o moară, grădină, diferite clădiri agricole, casa pustnicului, casa pentru oaspeţi şi o casă de scăldat.
Contele György Kálnoky a cumpărat moşia din Arcuş în 1840, dar în anul 1844 el s-a stins deja din viaţă. După moartea contelui proprietatea a trecut în posesia văduvei, contesa Anna Haller (1816–1878). E foarte probabil, că soţii au construit capela de lângă castel, cândva între anii 1840–1845, deoarece hramul capelei catolice este Sf. Gheorghe, iar clopoţelul capelei a fost turnată înainte de 1845 cu hramul Sf. Ana.
Văduva contelui Kálnoky s-a recăsătorit cu baronul Zsigmond Szentkereszty în 1847. Baronul Zsigmond Szentkereszty (1817–1891) a avut o importantă activitate militară şi politică. Între 1851 şi 1853 a fost încarcerat la Sibiu pentru participarea sa în revoluţia din 1848–49. În timpul captivităţii baronului, soţia sa a condus gospodăria din Arcuş, şi a fost preocupată, printre altele, şi cu amenajarea parcului şi extinderea conacului. Foarte probabil între anii 1847–1857, dar precis înainte de 1863, baronul Zsigmond Szentkereszty şi soţia lui au mărit conacul, care iniţial a avut şapte încăperi. După transformări s-a creat un edificiu mai elegant cu zece apartamente, fără etaj, care a avut dimensiunile aproximative de 39 metri lungime şi 15 metri lăţime. Aceste dimensiuni şi repartizarea încăperilor corespund situaţiei de azi ale parterului clădirii.
Fiul baronului Szentkereszty, baronul Béla Szentkereszty (1851–1925) s-a mutat la moşia din Arcuş după demobilizarea lui din armată, în 1870. În 1878 s-a căsătorit cuMaria Florescu (1857–1919), fiica fostului ministru al apărării din România, prin această căsătorie acumulând o avere semnificativă. Soţii au investit în transformarea castelului, cea mai importantă intervenţie fiind construirea unui etaj. Construcţia a avut două faze, prima între 1887 şi 1890, iar al doilea în 1896. În prima etapă de construcţie a fost realizată casa scării, tavanurile sufrageriei şi a sălii mari, s-au efectuat unele lucrări de pietrar, lăcătuşerie şi tâmplărie. În această primă etapă un anume Schnelka a fost plătit pentru elaborarea unor proiecte. Dar în 1888 au schimbat proiectantul, fiind angajat architechtul Sándor Fort (Alexander Fort) din Budapesta. Fort a primit sume seminificative pentru proiectele elaborate şi pentru deplasările sale la Arcuş, dar dintre aceste proiecte s-a păstrat doar o secţiune cu ştampila arhitectului Fort, datat în 14 ianuarie 1894.
Pentru lucrările de construcţie ale castelului au fost angajate cioplitorul de piatră Gabriel Máté, cel care a lucrat la scările spre grădină şi la coloanele balconului din faţada principală, pictori din Braşov, tinichigii şi tâmplari din Budapesta, şi meşterul Wencel, aceasta din urmă construind tavanurile decorate cu stucaturi. În 1896 a fost completat interiorul şi mobilierul castelului, precum şi terasa sufrageriei. Construcţia castelului a fost finalizat cu mare probabilitate până în anul 1897.
În timpul primului război mondial castelul a fost devastat şi jefuit, în acest fel numai cu ajutorul fotografiilor şi ilustratelor din epocă putem să reconstituim cum au arătat elegantele interioare ale edificiului. Ultimii stăpâni ai castelului au fost baronul Béla Szentkereszty cel tânăr (1885–1944) şi sora sa, Elisabeta. În 1945 statul român a naţionalizat castelul din Arcuş, care a suferit modificări radicale ale interioarelor în anii 1980, când acest edificu a fost amenajat ca o vilă pentru Nicolae Ceauşescu. Din fericire, exteriorul clădirii se află într-o stare bună, păstrând principalele elemente ale arhitecturii sale din secolul al XIX-lea. Arhitectura capelei, care îmbină tendinţa clasicizantă cu cea goticizantă, ca şi parcul dendrologic se datează din secolul al XIX-lea. La ora actuală în castel rezidă Centrul de Cultură Arcuş.
Castelul se află în capătul de jos al satului, de la drumul principal conducând până la castel un drum flancat de un şir de plopi. Castelul construit în perioada istorismului îmbină elementele stilului neobaroc şi neorenascentist. Clădirea este compusă din două aripi: aripa principală cu o faţadă cu zece axe, e întretăiată de o aripă mai scurtă. Această aripă transversală iese în rezalită pe faţada vestică, respectiv estică, fiind acoperită cu un acoperiş-mansardă cu caracter baroc.
Faţada nordică a castelului este prevăzută cu o intrare, care se află pe deasupra unei terase amenajate din blocuri de piatră, delimitată cu parapet din fier forjat şi cu candelabre. Faţada, articulată cu ferestre cu închidere semicirculară la parter, şi ferestre drepte la etaj, se termină într-un fronton cu linii spiralate, în a cărui vârf se află motivul de scoică. Faţada din sud are un fronton asemănător.
Faţada estică (faţada principală) este dominată de rezalitul cu balcon. Balconul amplu se sprijină pe şase coloane toscane, şi este accesibilă dinspre etajul castelului. În axa balconului se află trei deschideri semicirculare încadrate de pilaştri cu capiteluri corintice. Ferestrele axei lungi ale faţadei, din afara rezalitului sunt mai simple, cu deschidere dreaptă. Cele mai specifice elemente neobaroce ale faţadei sunt friza ornamentală de sub acoperiş şi mansarda rezalitului.
Faţada din vest este orientată spre lacul înconjurat de un parc englez. În faţa rezalitului de intrare se află o terasă cu largi scări de acces. Peste parapetul terasei sunt dispuse mari vaze de flori decorate cu diferite reprezentări mitologice şi biblice. În afară de terasa menţionată, articularea faţadei vestice se aseamănă cu cea a faţadei de est.
Pe cele două niveluri ale castelului încăperile sunt repartizate în două şiruri, în enfiladă. Accesul dintre niveluri este asigurat de două case de scări. Cea mare (principală) se află spre nord de sala cea mare, cu funcţie reprezentativă, de la parter. O casă de scări mai mică se află în capătul sudic al castelului.
Interioarele castelului au fost drastic reamenajate, dar cu ajutorul ilustratelor de epocă păstrate, putem să avem o imagine despre înfăţişarea originală a principalelor încăperi. Familia a folosit în scopuri reprezentative cele două săli de la parter, care ieşeau în rezalită. Sala mai mică, care avea vedere spre fântâna arteziană a fost probabil sala de bal, mobilierul ei fiind alcătuită din câteva scaune, o canapea şi o sobă în stil neorococo. Tavanul era decorat cu motive de origine renascentistă germană în stuc, care sunt vizibile şi astăzi. Cele mai importante podoabe ale sălii erau cele patru gobelinuri de dimensiuni mari, reprezentând diferite peisaje minuţios elaborate.
Sala cea mare de la parter se deschidea spre parcul înconjurător. Tavanul impozant din lemn este sprijinit pe grinzi, şi este decorat cu o cornişă cu denticule. Un alt element important din lemn, vizibil şi azi în sală, este decoraţia uşii care face legătura cu sala sus amintită: frontonul acestuia prezintă o serie de motive de factură neorenascentistă germană. Amenajarea aglomerată a încăperii a rezultat un interior cu aspect eclectic.
Din sala mare de la parter se deschide o încăpere care probabil a fost biroul baronului. Tot la parter, la sud de sala de bal, se afla şi salonul, înmobilat în stil neoclasicist. În colţul acestei săli era un cămin ornamentat în stil neorenascentist, deasupra ei fiind amplasată o oglindă neorococo. Din acest salon, spre sud se intra într-o încăpere cu tavan din lemn, şi cu mobilierul format dintr-o masă lungă înconjurată de o serie de fotolii. Sălile prezentate ilustrează modul de amenajare interioară a perioadei istorismului, a cărui principiu primordial era eclectismul formelor preluate din diferite stiluri ale istoriei artelor.
Casa pentru oaspeţi stătea odinioară în apropierea faţadei nordice, dar astăzi e dărâmată. Pe fotografiile contemporane se vede o clădire fără etaj, căreia coloanele îngeminate ale faţadei îi conferă un aspect neoclasic. Casa a avut şapte camere, şi a fost construit probabil la mijlocul secolului al XIX-lea, împreună cu capela.
Capela funerară a familiei Szentkereszty se află la vest de castel, pe vârful unui deal. Clădirea orientată nord-sud are 10 metri lungime şi 8 metri lăţime şi o navă dreptunghiulară terminată cu un cor în arc de mâner de coş. În ciuda dimensiunii reduse, capela are o valoare arhitecturală importantă datorită stilului în care a fost concepută. Are o faţadă simplă, clasicizantă, a cărui portal e goticizant, iar zidurile capelei sunt pătrunse de ferestre în arc frânt. Această tendinţă arhitecturală de a amesteca elemente clasice şi goticizante este rar în regiunea noastră. Cele mai apropiate construcţii de cea din Arcuş sunt biserica catolică din Palkonya (jud. Baranya, Ungaria, 1816) şi capela Ferenchalmi din Budapesta (1821).
Capela e boltită cu bolţi a vela, care se rezemă pe stâlpi adosaţi, cu capiteluri clasicizante, simple. Cea mai importantă piesă a mobilierului actual este un crucifix din lemn, a cărui elaborare plastică e destul de reuşită. După tradiţia familiei crucifixul poate fi datat înaintea anului 1727.
Castelul din Arcuş se află în centrul unui parc englez, care a avut mai multe faze de construcţie. Majoritatea construcţiilor mici, caracteristici parcului englez, sunt distruse, şi le cunoaştem numai din unele inventarii ale ansamblului. Elementul central al parcului, lacul mare cu o formă întortocheată, apare încă în primele inventarii de la începutul anilor 1820. Specificele construcţii ale parcurilor sentimentale, ca de exemplu casa pustnicului, filegorie, foişor, au fost ridicate în anii 1820. Extinderea şi transformarea parcului a avut loc între anii 1847 şi 1857, când familia Szentkereszty a construit grota, casa Schweizer, turnul pentru delectare şi sera. După toate probabilităţile amplificarea parcului a continuat şi prin anii 1860. Pe lângă cele amintite, în 1871 sunt menţionate şi următoarele construcţii din parc: teren de popic, gheţărie, grajdul animalelor sălbatice. Dintre elementele parcului din secolul al XIX-lea astăzi se mai păstreză numai lacul şi grota. În jurul anului 1890 baronul Szentkereszty Béla a plantat în parc un arboretum, din care au supravieţuit până în zilele noastre diverse arbori rare.
Ansamblul castelului din Arcuş a avut mai multe etape de construcţie, un lucru des întâlnit în cazul castelelor din secolul al XIX-lea. Dintr-un conac cu dimensiuni reduse a fost transformat într-un castel elegant, care îmbină elemente neobaroce şi neorenascentiste. În această extindere, un rol important a avut arhitectul SándorFort (1851?–1900) din Budapesta, care a lucrat pentru cei mai importanţi aristocraţi maghiari ai timpului (contele Géza Andrássy, contele Manó Andrássy, conteleTibor Károlyi). Arhitectul Fort a fost cel care a proiectat şi cealaltă reşedinţă a baronului Béla Szentkereszty, palatul din Budapesta (1898).
- vizitare castel (luni-vineri): 9-14.30
- vizitare parc (luni-duminică): 9-18
- vizitare castel: 4 RON
- vizitare parc: 2 RON
- parcare auto: 2 RON
- închiriere barcă: 10 RON/h
- fotografiere (hobby) împrejurimi și exterior castel: 20 RON (dacă te înțelegi cu paznicul și nimerești pe la finalul programului, când șefu’ e plecat, faci poze pe gratis)
- ședințe foto în parc: 150 RON
- ședințe foto în castel: 200 RON/h