Izvorul Mureşului este o localitate montană la poalele Hăşmaşului Mare (1793 m), pe versantul sudic al Muntelui Negru (1538 m) staţiune recreativă ce şi-a primit numele de la izvoarele râului Mureş, aflate pe teritoriul localităţii.

Staţia de cale ferată reprezintă punctul cel mai înalt (850 m) a căii ferate circulare ce străbate Secuimea. Pe DN 12 se află la 45 km de Miercurea-Ciuc şi 23 km de Gheorgheni, la cumpăna apelor dintre bazinul hidrografic al Mureşului şi Oltului.

Izvorul Mureşului este o localitate specifică care are casele înşiruite pe linia drumului naţional, un centru de recreere a tineretului de renume naţional. Partea dinspre Gheorgheni este cunoscută şi sub denumirea de “Marosnyíre”. Căpâlna aflată pe lângă izvoarele Mureşului a fost construită de către părintele Ébner Jenő. Conform datelor recensământului din 1992 are 801 locuitori.

DN 12, strada principală a localităţii este paralelă cu albia Mureşului şi trece peste acesta numai în locul numit Poiana Popii. Îmediat după acest pod, la vest începe rezervaţia naturală “După Luncă”. Mlaştina După Luncă aflat la confluenţa Mureşului, pârâului Senetea şi a pârâului Ponc, la vest de DN 12 la 2 km de aşezare este zonă de protecţie a naturii.

Are o suprafaţă totală de 40 de hectare, cu un strat de turbă de grosime între 2-3 m.
Izvorul râului Mureş se găseşte pe versantul sudic al Muntelui Negru. Locul din centrul satului, nu departe de şosea, la vest de aceasta, la poalele muntelui Greţeş, unde la altitudinea de 866 m există un mic izvor este desemnat de localnici ca izvorul râului – probabil din considerentul, că este uşor acessibil turiştilor – dar specialiştii precizează, că izvoarele adevărate sunt sus, la 1350 m altitudine pe versantul sud-vestic al Muntelui Negru în apropierea Vârfului Fagului, şi localnicii, pe primii câţiva km îl cunosc sub denumiri variate: pârâul Varului, pârâul Baci sau pârâul Forica, afluent al pârâului Mare, se varsă în acesta în apropierea staţiei de cale ferată. Lungimea totală a râului Mureş este de 803 km, din care 80 km în judeţul Harghita, 768 km în România.

Originea denumirii Mureş: provine din cuvintele celtice muor= mlaştină, baltă şi acha=râu, deci moraha râu băltos, mlăştinos. Denumirea săsească Miersch, Muresc, este cel mai aproape de această formă arhaică, după părerea lingviştilor.

Pragul – pasul – ce leagă cele două bazine intramontane ale Ciucului şi Ghiurgheului este în acelaşi timp şi graniţa dintre masivele Harghitei şi al Gheorhenilor cu toate că, din punct de vedere geologic vîrful Greţeş (1126 m) aflat la sud de acesta nu este de origine vulcanică, ca restul masivului Harghitei.

După calculele lui Szigyártó Gábor (1906) cumpăna apelor dintre bazinele Oltului şi a Mureşului în această zonă este de 33 km lungime, şi are o înălţime medie de 1283 m.

Staţiunea de tineret este azi una din cele mai importante centre de recreere de tineret din ţară. Cele câteva decenii de existenţă s-au concretizat în numeroase facilităţi turistice, staţiunea dispunând de pârtie de schi de bună calitate.

Izvorul Mureşului are o nouă biserică catolică, construită în locul capelei vechi. În curtea parohiei se află o clopotniţă care are in componenţă una din curiozităţile locale – clopotul adus din Italia de către Dr. Kurkó Alajos.

De asemenea s-a construit şi o casă de rugăciuni reformată.
Din 1999 în Izvorul Mureşului există şi mănăstire şi biserică ortodoxă sfinţită de P.S. Ioan Selejan episcopul Covasnei şi Harghitei.

Legenda Mureșului și a Oltului

Cândva în vremurile îndepărtate, pe vârful unui munte din Carpații Răsăriteni, au trăit un crai și o crăiasă care au avut 2 fii gemeni. Unul a primit numele de Mureș, celălalt Olt, unul fiind mai liniștit, celălalt mai aprig. Iscându-se în acele vremuri un cumplit război, craiul a plecat în luptă de unde nu s-a mai întors. Cei doi fii, Mureșul și Oltul, înduioșați de lacrimile crăiesei, au decis să plece în căutarea tatălui lor, dar datorită firii lor diferite, sau certat și au pornit în direcții diferite, neascultând sfatul crăiesei de a nu se despărți unul de celălalt. Crăiasa auzind aceasta, s-a rugat la Dumnezeu să-i facă copii nemuritori. Dumnezeu i-a îndeplinit dorința, transformându-I pe cei 2 frați în ape curgătoare, fiecare traversând cei mai frumoși munți, cele mai roditoare dealuri și cele mai bogate câmpii.

Izvoru Mureşului-Marosfő Izvoru Mureşului-Marosfő Izvoru Mureşului-Marosfő

Izvoru Mureşului-Marosfő