Zilele Sfantu Gheorghe

Concert Ştefan Bănică la Zilele Sfântu Gheorghe

Stefan Banica 1

Organizatorii au anunţat programul complet de concerte al ediţiei din acest an

Programul concertelor din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe 2015 a ajuns în forma finală. Evenimentul de anul acesta va surprinde publicul prin câteva elemente de noutate menite să împrospăteze formatul în care s-a desfăşurat sărbătoarea oraşului în ultimii ani.

La ediţia de anul acesta a Zilelor Sfântu Gheorghe au fost invitate 13 formaţii, între care trei sunt trupe locale. Organizatorii urmăresc ca în felul acesta să promoveze talentele din municipiu şi din judeţ, care merită aduse sub lumina reflectoarelor. Este vorba despre Százlábacskák Perkő, o formaţie de dansuri de copii a cărei denumire se traduce cu „100 de picioruşe”, Mercedes Band, care va susţine un show acustic vineri de la ora 18:00 şi ale cărei versuri sunt deopotrivă în limbile română şi maghiară, şi Selfish Murphy, cei care au scris şi imnul formaţiei de baschet a municipiului, consideraţi singura formaţie care face muzică celtică şi irlandeză în Transilvania.

Vineri, după Százlábacskák Perkő şi Mercedes Band, de la ora 19:30, concertează formaţia 3 Sud Est, una dintre cele mai cunoscute trupe din România, care anul trecut a avut o revenire spectaculoasă după o absenţă de câţiva ani de pe scena muzicală autohtonă. Seara se va încheia pe ritmurile electro swing ale formaţiei italiene The Sweet Life Society, care în 2013 a fost declarată cea mai populară trupă a Festivalului Peninsula, precum şi pe acordurile pop intonate de cântăreaţa Péter Szabó Szilvia, cunoscută ca membră a unei celebre trupe din Ungaria, NOX, care a mai participat şi la alte evenimente din Sfântu Gheorghe.

Sâmbătă seară, după Selfish Murphy, pe scenă va urca Tóth Gabi, cântăreaţa care a fost declarată cea mai bună voce feminină a ediţiei din 2004 a Megastarului din Ungaria, foarte bine cotată la Viva TV. Punctul culminant al serii de 2 mai va fi trupa internaţională Uriah Heep, o formaţie rock din Anglia, formată în decembrie 1969, şi care de-a lungul anilor a lansat hituri precum „Lady in Black” sau „July Morning”. În urmă cu câţiva ani, Uriah Heep a avut şi o colaborare cu formaţia Iris la celebra „Lady in Black”. Trupa se află într-un turneu în jurul lumii, care include oraşe precum New York, Sidney, Beverly Hills, Las Vegas, Cardiff, Helsinki şi, nu în ultimul rând, Sfântu Gheorghe. Seara de sâmbătă se va încheia cu Anna & The Barbies, o formaţie din Ungaria.

Ultima zi a sărbătorii oraşului debutează cu Heveder Zenekar, o formaţie de muzică populară maghiară, care va urca pe scenă la ora 16:00, urmată de Budapest Bar, de la ora 17:00. Unul dintre cele mai aşteptate momente ale Zilelor Sfântu Gheorghe începe duminică la ora 19:00, când Ştefan Bănică Jr. va aduce în faţa publicului prezent la eveniment hiturile prin care, în timp, şi-a dobândit incontestabilul succes. Artistul susţine anual zeci de concerte în toată ţara. Numai la concertele sale de Crăciun de la Sala Palatului din Bucureşti, unde până în prezent a susţinut peste 51 de concerte, a adunat peste 255.000 de spectatori.

După concertul cu Ştefan Bănică Jr., locuitorii din Sfântu Gheorghe vor putea continua „petrecerea“ alături de Zorán, o trupă ungurească recunoscută pentru muzica sa elaborată, pe care de regulă o cântă numai în spaţii acoperite şi care a acceptat să cânte în aer liber special pentru sărbătoarea oraşului Sfântu Gheorghe.

La finalul celor trei zile de sărbătoare, de la ora 22:30, cerul municipiului va fi inundat cu focuri de artificii. Anul acesta, organizatorii au decis să înceapă mai devreme spectacolul de lumini şi focuri de artificii, astfel încât părinţii cu copii de vârste mici să poată asista împreună cu aceştia la unul dintre cele mai frumoase momente ale Zilelor Sfântu Gheorghe. Spre deosebire de anii precedenţi, organizatorii promit că anul acesta jocul de artificii în sincron cu muzica va fi mult mai spectaculos întrucât va fi însoţit de fundaluri colorate care vor fascina toţi participanţii.

Bere Gratis va canta in Curtea Tinerilor

Cortul de Tineret se mută în „Curtea Tinerilor”

Una dintre marile schimbări şi noutăţi ale ediţiei din acest an constă în faptul că binecunoscutul Cort de Tineret va fi mutat în Curtea Tinerilor, care va fi amenajată pe Str. Kos Károly, vizavi de Liceul Mikes Kelemen, în spatele Bisericii Unitariene. Programul din acest spaţiu este conceput în jurul a trei zile tematice. Vineri, 1 mai, este Ziua Jocului, sâmbătă, Ziua Tradiţiei, iar duminică, Ziua Artei. „Conceptul este puţin nou faţă de tot ce a fost în ultimii şase ani. Anul acesta este cel mai amplu program de colaborare dintre tinerii români şi maghiari. Cel puţin la nivelul numărului şi la nivelul duratei în timp a tradiţiei cu care se face acest fost Cort şi actuală Curte a Tinerilor. Anul acesta avem un loc mai mare, avem o scenă mai mare, avem mai multe asociaţii partenere şi vom încerca să atragem mai mulţi tineri cu programele pe care noi le oferim” – a declarat Mădălin Guruianu, reprezentantul Asociaţiei de Tineret Ecou.

Prima zi a evenimentelor din Curtea Tinerilor va începe printr-un flash-mob intitulat „Dragon”, urmat de deschiderea oficială. Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, tinerii vor avea prilejul de a se bucura de o varietate de evenimente capabile să împace toate gusturile. În Ziua Jocului, ei vor putea participa la mai multe jocuri şi concursuri – Boardgames, Treasure Hunt, Saint George’s Got Talent – şi vor putea asculta concerte ale unor importante trupe româneşti precum Bere Gratis. În aceeaşi zi, va avea loc un Memorial de şah Mihai Diţu, eveniment desfăşurat în memoria marelui şahist al oraşului, la care se adaugă un concert Mini Snaps (elevi de ciclul primar din Tg. Secuiesc şi Sfântu Gheorghe), un recital Flavius, tânărul toboşar din Întorsura Buzăului, celebru prin faptul că este bateristul de pe cel mai recent album al trupei Phoenix, precum şi o sesiune de autografe Bere Gratis, formaţia care va concerta în premieră la Curtea Tinerilor, şi 3 Sud Est, trupa care concertează pe scena mare.

Tinerii singuri care îşi caută pereche sau care doresc să socializeze mai mult au o şansă în plus să cunoască persoane de vârsta lor şi chiar să se îndrăgostească, participând la Speed Dating-ul care se va desfăşura în Curtea Tinerilor.

Sâmbătă, Ziua Tradiţiei, programul este amplu şi se întinde pe durata a cinci ore. „Încercăm pentru prima dată să aducem un concept nou la Curtea Tinerilor. Vrem să avem un program de muzică şi dansuri tradiţionale, atât româneşti, cât şi maghiare, dar cel mai important lucru e că ne-am dori ca totul să se transforme într-o casă a dansului” – a spus Mădălin Guruianu. Vor fi invitaţi 25 de studenţi din Cahul, Republica Moldova, şi un invitat special din Oltenia, Ion Creţeanu, care cântă la cobză şi instrumente tradiţionale de acest tip. După prestaţia artiştilor, organizatorii doresc să desfăşoare un „jam session dansant” care va aduce un plus de distracţie şi voie bună. Pentru cei mai pofticioşi, bulzul tradiţional se va regăsi printre toate celelalte surprize pregătite pentru publicul din Sfântu Gheorghe.

Duminică, Ziua Artei, va fi dedicată unui tip de artă foarte la modă printre tineri. Este vorba despre arta tatuajelor. De asemenea, dată fiind tematica zilei, la lecturile din Biblioteca Vie din acest an vor fi invitaţi artişti plastici, actori şi muzicieni. Un alt eveniment interesant care se va desfăşura în ultima zi de sărbătoare din Curtea Tinerilor este Business Café, organizat de Junior Business Club, o asociaţie al cărei obiectiv este acela de a stabili o punte de legătură între artişti şi lumea oamenilor de afaceri. Seara se va încheia cu finala Saint George’s Got Talent şi o sesiune de interviuri şi autografe cu Ştefan Bănică Jr.